Pictura abstracta: Run of Ideas 50x70 cm, oil on canvas

Usually the sun rose from the familiar place, from the east, beyond the hills or beyond the park. You could feel him approaching, like a guard dog, with the same energy and happiness that the quadruped has, jumping into your arms after not sniffing or seeing you for a while.

He puts his paws on your chest and happily rubs his head, looking for comfort, he drools and licks your palms, your face, the back of your ear and throws all the color of his eyes, his wet muzzle and his breath like a shower of tenderness. That morning the sun was rising from behind the back of your head and no matter how hard you tried to soak up its rays it was always behind you.

The trees had twisted branches tucked back into their trunks. The phone rang shrill with an unknown number, answered and an elderly lady with excruciating lumbar-sacral pain, immobilized in the house for several weeks talked a lot, pressed about a certificate of conformity.

The birds seemed to move in slow motion and their flight at one point stopped in a freeze-frame and then fell brutally hitting the ground and the asphalt. There is no time to get to the airport to pick up someone from abroad who lands you in 15 minutes or less, the city is very busy at this time but they have to do something for you anyway.

De obicei soarele răsărea din locul bine știut, dinspre est, dincolo de dealuri sau dincolo de parc. Îl puteai simți apropiindu-se că un câine de pază, cu aceeași energie și fericirea pe care o are patrupedul care vine hulpav, îți sare în brațe după ce nu te-a mai adulmecat sau văzut un timp. Îți pune labele pe piept și-și freacă bucuros capul, căutând mangâierea, salivează și-ți linge palmele, fața, spatele urechii și-ți aruncă toată culoarea ochilor, botul umed și respirația jilavă că pe o ploaie de blândețe.

În acea dimineață soarele se ridica din spatele cefei și oricât te-ai fi străduit să-i sorbi razele era în permanență în spate. Copacii aveau ramuri încolăcite băgate înapoi în trunchiurile lor. Telefonul suna strident cu un număr necunoscut, a răspuns și o doamna în vârsta, cu dureri atroce lombo-sacrate, imobilizată în casă de mai multe săptămani vorbea mult, apăsat despre un certificat de conformitate.

Păsările păreau că se miscă încetinit și zborul lor la un moment dat se opri că într-un stop-cadru apoi căzură brutal izbind pământul și asfaltul. Nu mai e timp să ajungă până la aeroport să ia pe cineva din străînătate care vă ateriza în 15 minute sau mai puțin, orașul e foarte aglomerat la aceasta oră dar oricum vă trebui să facă ceva.

Oare Gizelle ce face ? A lașat ușa deschisa la dressing sau a închis-o înainte să plece din casa? Ce naiba au de mâncare la cantină, tot pilaful nesărat și varza dreasă cu oțet? Oare petele de cafea de pe pantalon și camașă când naiba au apărut sau așa a plecat de acasă? Un țiut ascuțit , rotund că o picatură se aude în paralel cu orice alt sunet, doar vocea stridentă a doamnei nemulțumite îl poate atenua. De ce are mâinile legate cu un cordon de halat și degetele vinețîi ? Oare sângele mai circulă? Oare în vârful unui munte mai poți respira? Ei ce prostie, desigur. Alfa sau Beta? Tâmplele îi pocnesc și circulația e accelerata de la a 3 cafea deși respira des și scurt că un hamster. Când se termină toate? Câte plante sunt într-o casă ? Culoarea dinților? Galbena de la fumatul irascibil. Țigară se termina din maxim 8 fumuri și colegii aud cum trage cu sete? Câți sunt? A uitat să-i numere. Baloanele cu heliu. Fuck le-a uitat. Își dorea atât de mult să-i ofere copilului un început de party cu baloane cu care cei mici se distrau atât de copios. Amintirea armatei și a serviciului la aviație, planarea prea aproape de oglinda apei și frica că se vă prăbuși. Oare azi mă consultă din nou? Astrid a murit prabusindu-se cu avionul de vânătoare în timp ce făceau un zbor de recunoaștere.Da, da , da-le-ncolo de eugenii , da se poate plimba pe aleile spitalului. Iar vine o serie de studenți în anul 6 și îl vor chema să discute pe post de caz „ interesant de studiu” . La discuția tete-a tete cu doctorul T. a înțeles că are o forma de schizofrenie, dar sigur și-o poate stăpâni și la urma urmei nu credea că face rău nimănui. Doar se distra. Doar rădea până apărea turma de cuțite care-i făcea stomacul să sângereze, să se umple de vină. Urina, ferindu-se de priviri la rădăcină unui copac. E soc sau arțar? Care e diferență? Doar se dă inspectacol așa când e prezența oamenilor și e minunat să-i puna să facă ce crede el, cum ar fi să închidă ochii la o terasa, să se tină de mâini și să-l invoce pe poetul luceafăr după care să dispară că prin minune de acolo. La dracu sora lui nu l-a mai vizitat demult, iar când îl vizita îi aduce aducea de mâncare chestii „ sănătoase” care nu-i plac, fară sare, nici o ciocolata, își amintea mâinile ei albe cu vene ușor proeminente. Cum o cheamă pe sora lui și când urmează să mai vina, a uitat. O respirație ușoară și un glas neinteligibil se aude de la spate. Se întoarce brusc să-l surprindă pe idiot, nu e nimeni. El nu are o sora? Dar ce are? Un câine? Un soare? Lumina orbitor în ceafă, îi simțea căldură , îi amorțeau umerii și părul zburlit de fierbintele zâmbetului. Fernando!