Conjunctură

Creștere, dar cu pași mici
Cifrele privind creșterea economică a Germaniei sunt „dramatic de proaste”, spune ministrul federal al economiei, Robert Habeck, din partea Partidului Verzilor. Politicienii trebuie, prin urmare, „să stimuleze reformele pentru a consolida și menține competitivitatea Germaniei într-un mediu global complet schimbat”
Stagnarea economică a Germaniei: neîncrederea și reticența față de investiții – principalele probleme
Atmosfera actuală din Germania este alarmantă indică un sentiment de nesiguranță, reflectat acum și în previziunile Institutului german de cercetare economică (DIW). Președintele DIW Marcel Fratzscher prezintă o imagine destul de sumbră a economiei germane, marcată de stagnare în 2024. Această evoluție nu se datorează doar incertitudinilor globale, ci și scăderii încrederii în Germania ca loc de amplasament pentru afaceri.
Germania: Cea mai mică rată a inflației din 2021 încoace
Atenuată de scăderea prețurilor la energie, inflația din Germania a scăzut în februarie la cel mai mic nivel din vara anului 2021 încoace, când a fost de 2,4 %. În ianuarie 2024, rata anuală a inflației a fost de 2,9%, iar în decembrie 2023 a fost 3,7%.

„Situația prețurilor la energie continuă să se amelioreze. Creșterea prețurilor la alimente a încetinit considerabil și se situează acum sub nivelul inflației globale pentru prima dată în mai bine de doi ani”, a explicat Ruth Brand, președinta Oficiului Federal de Statistică.
Economie
S&P confirmă ratingul de top pentru Germania
După Fitch, și agenția S&P a păstrat ratingul de top pentru Germania. Acest lucru înseamnă că Germania poate continua să se împrumute în condiții favorabile și în viitor. S&P a confirmat vineri ratingurile „AAA/A-1+” și a lăsat perspectiva la „stabilă” – ceea ce înseamnă că nu se așteaptă nicio deteriorare pe termen scurt. Se așteaptă ca Germania să înregistreze o creștere economică reală modestă de 0,3% în anul în curs.
Germania pe drumul spre automatizare
Economia germană se confruntă cu o lipsă masivă de personal. Acest lucru este indicat și de faptul că piața forței de muncă abia dacă reacționează la o economie slăbită. Totuși, cât de acut se va simți lipsa forței de muncă atunci când economia va reîncepe să funcționeze normal ? Soluția este accelerarea automatizării și digitalizării. S-a început cu filialele băncilor și ale și agențiile de turism și chiar în supermarket-uri clienții își scanează singuri cumpărăturile. În mediul rural, apar centre comerciale de proximitate fără angajați, cu automate pentru ouă, lapte și cârnați la grătar.

Exporturile de lapte din Germania în creștere
Oferta mai mare de lapte neprocesat din Germania în 2023 a permis creșterea exporturilor de produse lactate. După cum a raportat Piața Centrală a Laptelui (ZMB), exportul de brânză, cel mai important produs de export, a crescut cu 6% în 2023 față de 2022 , ajungând la un nivel record de 1,4 milioane de tone. Italia, Olanda și Franța au rămas cei mai mari clienți străini.
Branșe

Germanii beau mai puțin vin roșu
Podgoriile din însoritul Württemberg sunt înzestrate cu struguri roșii, soiuri de struguri precum Trollinger și Lemberger. Viticultorii de acolo produc de mult timp mai mult vin decât pot vinde. Recent, vânzările de vin roșu au scăzut vertiginos. 8,3 milioane de litri de vin au fost distilați în alcool industrial la sfârșitul anului. Aceasta reprezintă puțin sub zece procente din recolta medie din Württemberg.
Industria chimică: vânzările au scăzut cu 12,2%
Cifra de afaceri din industria chimică germană (mai exact, industria chimică și farmaceutică) a scăzut în 2023 față de 2022 cu 12,2%, ajungând la 229,3 miliarde de euro. Pentru 2023, Asociația germană a industriei chimice (VCI) se așteaptă ca cifra de afaceri a industriei să scadă cu încă 3,5%. Capacitățile industriei nu au fost pe deplin utilizate anul trecut.

Industria modei sub presiune
După un an dificil în 2023, industriei modei continuă să meargă prost. Lanțuri mari precum Peek & Cloppenburg, Bree, Gerry Weber Hallhuber și Galeria Kaufhof Karstadt și-au anunțat insolvența în ultimele săptămâni sau luni. Este și cazul lanțului de magazine de modă Sør, al cărui sediu se află în Mönchengladbach.
Industria electrotehnică – o ramură indispensabilă a economiei germane
Industria electrotehnică joacă un rol important în diverse domenii de activitate, fiind un furnizor pentru nenumărate alte industrii. Industriei auto îi furnizează elemente de control și senzori, în timp ce producătorilor de IT și hardware le vinde componente pentru ecrane și circuite. Aceste ramuri industriale sunt bineînțeles doar exemple. Și în domenii ca industria aerospațială, ingineria mecanică, transporturi ea este esențială.
Social
Studiu privind calitatea vieții
și bunăstarea socială
De-a lungul timpului, indicele de progres social la nivel global a crescut de la 58,34 în 2011, când studiul a fost realizat pentru prima dată, la 63,44 la sfârșitul anului 2023, nivel aproape neschimbat în comparație cu indicele de 63,75 din 2022, în contextul în care majoritatea țărilor au stagnat sau chiar au scăzut anul trecut, arată studiul. România a urmat și ea tendința și a crescut de la 71,52 în 2011, la 75,24 în 2023, nivel care este însă în scădere ușoară față de anul precedent.

Industrie
Declarația de la Anvers
Summitul industriei care a avut loc la Anvers a fost urmat de o Declarație a industriei, aprobată de 73 de lideri industriali din aproximativ 20 de sectoare industriale. Declarația subliniază angajamentul industriei față de Europa și față de procesul de transformare în curs. Aceasta subliniază nevoile urgente ale industriei pentru a face Europa competitivă, rezistentă și durabilă în condițiile economice actuale, printr-un set de 10 măsuri simple. „Declarația de la Anvers” subliniază importanța clarității, predictibilității și încrederii în politicile industriale ale Europei.
Târguri

Germania este patria târgurilor și a expozițiilor! Două treimi din târgurile-lider la nivel mondial sunt organizate în centrele expoziționale germane.
Comentarii