Nu sunt și nu am fost niciodată, pictor sau vreo altă formă consacrată sau cunoscuta în zona artei. Sunt doar designerul inconștient al unor emoții, pe care le prind că pe niste pasări cu aripile lor uriașe, care fac umbra, care fac curent atunci când se zbat, care lasă un soare orbitor printre penele lor în spaima văzduhului, care iți smulg cu ciocul lor sufletul ca pe o pară, care te prind ca pe o pradă minuscula în ghearele lor și nu-ți dau drumul doar deasupra pământului când nu mai interacționezi cu gravitația, ci doar plutești în derivă.
În lumina amurgului ce se prelingea lin ca un sir de miere aurie peste câmpul de grâu, Andrada a închis ochii sub oboseala unei zile întregi, care părea să fi durat o veșnicie. Soarele, idiot și gol, ca un copil care nu vrea să se culce, se juca de-a ascunselea printre mustățile înalte, vopsindu-le în tonuri de galben, portocaliu și roșu, un tablou viu al naturii care respiră sub pânza cerului. Andrada, cu chipul ei ce părea sculptat din lumină și umbră, adormise cu fața spre cer, acolo unde îngerii abia își începeau dansul de seară, la o harpă și-o cupă de nectar.
Povestea ei ne-începe într-o zi de vară, când Soarele își întinde razele peste câmpul nesfârșit. Femeia din imagine este prinsă într-un moment de reverie, ochii închiși, respirând parfumul pământului încălzit. Chipul ei, pictat în tonuri de albastru, se topește în peisaj, contururile devenind una cu natura înconjurătoare. Pentru că Andrada este nenăscută. Fata misterioasă este sugestia purității mature, învelită în apusurile galbene-purpurii de mult apuse.
Această foame de culori este o mărturie a vieții care, prin pensulă și culoare, a reușit să captureze esența unui moment efemer și să o transforme într-o experiență eternă. Privitorule, ești invitat să te pierzi în detaliile picturii, să-ți descoperi falsitatea, caninii, fălcile pline de alune și cărnuri dosite , bulimia de înțelesuri și să simți emoția care a inspirat această ne-pictură. Știu suntem 2 nesimțiți: Tu și Eu! Hai să ne scăldam, să ne îmbăiem în Profiterolul gândurilor in melasa de dinainte de miere, în lumina groasă că un iaurt de țara cu âmplele pocnind de zeamă, cu capul spart alergând după Andrada să nu-ți ia înainte bicicleta.
„Culorile învăluiau totul într-o aură de mister, fiecare emoție ce atinsese nepermis pânza, mânată de o mână nevăzută, părea să fi capturat o frântură de suflet, o bucată din visul unei zile din poveștile cu iele. Pe chipul ei, linia albastră a buzelor era ca o promisiune a serilor tăcute și răcoroase de după zilele arzătoare de august, iar umbrele și luminile ce se împleteau pe fruntea sa, înalțău voaluri fine, precum secretele, murmurând în limbi necunoscute”.
Nu este nevoie de cuvinte pentru că, în timp ce noaptea se așterne și primele stele încep să clipească timid prin albastrul întunecat, sufletul Andradei, liber în cușca trupească, se plimbă prin visele sale, îmbrățișată de razele ultimelor licăriri de zi. Chipul său, acum ascuns, într-o aparentă dezordine de culori și forme, vegheat de universul pictat, devine altarul pe care timpul își pune ofrandele, unde fiecare moment este împietrit într-o eternă clipă de frumusețe.
Suna egoist dar, culorile se amestecă într-un dans vibrant, nu e tango și nici Jive, e doar Kizomba sincron cu aerul în jur . Galbenul grâului, roșul macilor sălbatici, verdele frunzelor – toate se împletesc într-o mâzgăleală care vibrează brut, ca un frigider prea stricat , tremurând cu podeaua și simultan cu energia vieții. Este mai mult decât o simplă reprezentare; este o expresie a emoției pure, a ne-liniștii ce înghite liniștea cu gura plină.
Andrada
….zace acum, ca o mireasă sau mireasmă de paiete colorate, o pată de albastru în împletitura densă de tonuri calde.
Tandrețea buzelor sale , brazdarte de pielițe albicioase, solare, senzuale, pare să susure povești nerostite, iar genele ei, lungi și întunecate, păstrează ecourile unui somn adânc sub-conștient.
Pare că și-a așternut visele pe pânză, ca pe o pătură și și-a împrumutat chipul acestei lumi în care totul este posibil, unde granițele între fantezie, realitatea confuza și jongleriile unui tânăr saltimbanc, sunt doar firave linii de sânge sub pielea subțire a lumii.
Contururile ne-ființei sunt estompate, nu cu neîndemânare, ci cu un scop ascuns, ca și cum s-ar fi dorit să ne învețe că frumusețea adevărată se ascunde în imperfecțiunea fiecărui moment pe care îl trăim.
Lucrarea „Andrada adormită la apus în câmpul de grâu”, nu este doar o introspecție de artă, este o călătorie în adâncul conștiinței, unde fiecare strop de culoare este un cuvânt ne-rostit, unde fiecare nuanță este un vers dintr-un poem care încă nu a fost scris, despre o fată încă ne-născută.
Grâul nu este simplă vegetație, ci devine unda prinsă de timp, o mare galbenă care respiră sub pânza înserării. În această lacrimă ca o clipă, timpul s-a oprit în loc, iar Andrada, o zeitate a recoltei, a naturii, a vieții însăși, își odihnește capul pe un pernă de spice. Ea nu doarme, ea este somnul însuși, ea este visul din care fiecare dintre noi nu vrea să se trezească.
Fiecare trecere și notă , decimă și semi-ton scoase din cutitul de pictură cu care se tranșeaza lumina ca un animal blând, împăcat cu sine la abator, este un cuvânt dintr-un limbaj secret, o literă din alfabetul primordial din care lumea a fost țesută.
Şi așa, „Andrada a adormit la apus în câmpul de grâu” devine o lucrare de ne-artă ce transcede simpla descriere, un manifest al sufletului în fața infinitului, un șoaptă a eternității în urechea tăcutei noastre existențe.
Andrada, sublimă și enigmatică, devine o metaforă pentru natura umană însăși – complexă, plină de contradicții și mereu în schimbare. Ca un ecou al lui Dali, portretul ei transcende simpla reprezentare, invitându-ne să explorăm straturile subconștiente ale existenței.
Warhol ar fi apreciat modul în care se transformă cotidianul într-o sculptură, în timp ce Basquiat ar fi găsit răsunet în energia brută și spontană a pânzei.
Andrada visează în omoplatul ei plin cu mireasmă de soc, să fie salvarea unei pasări prăbușite de dincolo de aer.
Andrada a adormit la apus în câmpul de grâu | Andrada fell asleep at sunset in the wheat field , 50×70 cm, ulei pe carton “ oil on cartoon, este o lucrare din expozitia” Centaurii din spatele Oglinzii”>>
Vezi mai multe lucrari pe grupul de Facebook enLife art>>
Alte articole despre expozitia” Centaurii din spatele Oglinzii”>>
Comentarii