Lumbago, lombosciatica

Coloana vertebrala este localizata in partea posterioara a cutiei toracice, avand forma unui tub cu trei curburi in plan sagital (daca privim pacientul din profil): lordoza cervicala si lombara si cifoza toracala. Coloana vertebrala este formata din 33-34 piese osoase numite vertebre, care in succesiunea lor vor delimita canalul vertebral, care protejeaza maduva spinarii.


Solicitarile mari ale coloanei lombare prin ridicarea greutatilor in pozitii incorecte (cu spatele flexat sau in hiperextensie) solicita la maximum inelul fibros care se poate fisura. Bolnavul simte o durere violenta care-l imobilizeaza si care nu-i mai permite redresarea coloanei sau miscari de flexiune, rotatie sau extenise. In acest moment, nucleul pulpos, aflat in stare de tensiune, migreaza pe fisurile inelului fibros, provocand iritarea filetelor nervoase marginea care provoaca durerea violenta. Aceasta este primul simptom al deteriorarii discului. Daca dupa acest moment acut se continua activitatea, atunci nucleul pulpos mareste dimensiunile fisurilor inelului fibros, putand aluneca mai departe, iritand radacinile nervilor care ies din maduva spinarii, provocand lomboscitica. In stadii mai avansate de deteriorare a discului, nucleul pulpos se poate rupe, iar fragmentele pot migra, fie catre cavitatea medulara sau in interiorul corpilor vertebrali. Fragmentarea si migrarea nucleului pulpos reprezinta „hernia de disc”, stare de deteriorare a discului care este ireversibila, necesitand chiar si tratament neuro-chirurgical. Primul stadiu, de fisurare cu integritatea nucleului pulpos, este reversibil si este cunoscut sub numele de „discopatie” beneficiind de tratament medical.

Talos

TALOS, Cage vertebral TLIF posterior lombar din PEEK Enlife

Ce intelegem prin lumbago?

Se defineste ca o contractura puternica si dureroasa a muschilor paravertebrali lombari care imobilizeaza bolnavul, punandu-l in imposibilitatea efectuarii miscarilor de flexie, extensie si rotatie ale trunchiului. Bolnavul nu se poate apleca sa ridice un obiect de jos, nu poate sa-si incheie pantofii si nu-si poate indrepta trunchiul. Regiunea lombara poate fi dreapta sau alteori incurbata lateral. Tentativa de miscare a trunchiului trezeste dureri violente. Bolnavul devine imobil, se deplaseaza cu multa dificultate, nu poate ramane multa vreme in picioare, iar ridicarea sau asezarea in pat sunt deosebit de dureroase. Imobilitatea se datoreaza atat contracturii muschilor lombari, consecinta iritarii nervilor de catre nucleul deplasat, sau tensionarii ligamentul vertebral posterior. In stadiile avansate, spatiile intervertebrale (spatiul dintre doua vertebre pe unde ies din canalul vertebral nervii spinali: de ex. nervul sciatic) se ingusteaza, diminuand in acelasi timp orificiul de emergenta a radacinilor nervului sciatic, aparand simptomul de lombosciatica.

Zelos

ZelosCage vertebral lombar posterior din PEEK Plif Enlife

Ce este lombosciatica?

Lombosciatica este consecinta iritarii radacinilor nervului sciatic de catre inelul fibros degradat sau de fragmentele migrate ale nucleului pulpos care ingusteaza zonele de trecere ale filetelor nervoase la nivelul gaurilor intervertebrale si se manifesta prin dureri in regiunea lombara, care iradiaza pe fata posterioara a coapsei si gambei membrului inferior, extinzandu-se uneori in directia halucelui (degetul mare) sau degetului 5 (degetul mic). Lombosciatica poate fi generata in afara de leziunile discale,si de catre boli neurologice infectioase, proliferative sau toxice, care afecteaza radacinile (radiculite) sau nervul sciatic(nevrite). De aceea in cazul aparitiei semnelor de lombosciatica este necesar sa va prezentati la medicul neurolog, pentru a se stabili diagnosticul, cauza si tratamentul. In formele simple, care traduc fisurarea inelului fibros, unde predomina semnele de lumbago, repausul la pat si evitarea eforturilor fizice timp de 14 zile asigura vindecarea fara a mai fi necesare alte tratamente. Din nefericire, in aceasta faza se comit imprudente regretabile din partea bolnavilor care amana consultul medical continuandu-si activitatea si efortul fizic. Continuarea activitatii va determina deplasarea sau fragmentarea nucleului pulpos, determinand aparitia herniei de disc. Evolutia in aceasta situatie poate fi severa,  si consta in durere, impotenta functionala marcata, contractura musculara paravertebrala, presupunand tratamente complicate si costisitoare uneori necesitand interventia chirurgicala. Evolutia lombosciaticii depinde practic de atitudinea adoptata imediat prin repaus la pat si de momentul in care va adresati medicului.